duminică, 19 decembrie 2010

Felicitari ...

 Niste bucati de carton imprimat cu motive de iarna ... dar atat de frumoase si totodata uitate de multi . Nu stiu de ce dar mie imi pare ca aceste felicitari specifice anotimpului ne ajuta sa intram mai repede si mai adanc in spiritul sarbatorilor ... 


Din curiozitate am cautat si am gasit un scurt istoric al Felicitarilor de Craciun




Felicitarile cu urari de Craciun au fost inventate in anul 1843 de catre directorul unui muzeu din Londra, Sir Henry Cole. La momentul respectiv, fiind prea ocupat pentru a scrie scrisori traditionale tuturor prietenilor si partenerilor de afaceri, el i-a cerut pictorului John Calcott Horsley sa elaboreze o ilustrata insotita de un mesaj de Craciun. Imaginea aparuta pe prima felicitare de Craciun ii prezenta pe membrii unei familii care sarbatoreau, mancau si beau vin si care se aflau in jurul unei mese. Aceasta carte postala ilustrata a fost criticata de unele persoane la momentul respectiv, pe motiv ca promova bauturile alcoolice. Cole a comandat 1.000 de astfel de felicitari, punandu-le in vanzare ulterior pe cele de care nu a mai avut nevoie.
Una dintre felicitarile din lotul tiparit in 1843 a fost vanduta recent la licitatie in schimbul sumei de 13.100 de euro. "Aparitia acestei creatii a coincis cu casatoria tinerei regine Victoria cu printul Albert, lucru care a bulversat cutumele britanice pentru ca regina a introdus bradul de Craciun, originar din Germania. In epoca victoriana, industria Craciunului a ajuns la cote fara precedent", a declarat Charles Wolsey, redactor al Debrett's. In 1860, obiceiul trimiterii de felicitari de Craciun era deja extrem de raspandit pe teritoriul britanic. In 1875, felicitarile de Craciun au inceput sa fie foarte utilizate si in Statele Unite.
Afacerea felicitarilor este atat de dezvoltata in Marea Britanie incat exista lanturi de magazine specializate in comercializarea de astfel de obiecte. Anul trecut, magazinele britanice au vandut 2,31 milioane de felicitari, dintre care 1,6 milioane de felicitari de Craciun.  


Britanicii trimit cel mai mare numar de carti postale din lume, fiecare dintre ei expediind anual, in medie, 27 de felicitari. Nici nu e greu de obtinut aceasta medie, avand in vedere ca, de exemplu, regina Marii Britanii trimite circa 10.000 de felicitari de Craciun.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ce zici ? ...